Alin Inimata

Orice om pune pasiune în tot ce este frumos. Cum adevărul sau dragostea izvorăşte din dualitate sfîrşesc, prin a mă arunca în aceeaşi neagră şi adâncă groapă cu lei fioroşi, după ce m-au purtat, mai întâi prin ceruri pline de lumini strălucitoare. Cad din Rai în Iad în fiecare clipă în care mă amăgesc cu tot ce pare a fi, dar nu este. Cu tot ce îmi pare frumos, dar mă face să simt cum din inimă ţâşneşte spre ceruri şuvoaie nesfârşite de durere. Vălul emoţiei este şi ceea ce mă cheamă straşnic spre a fi fericit şi-a căuta sub el izbânda simţurilor mele. Dincolo de el, un fel de câini păzitori ai cerurilor pândesc spre a înhăţa prada, sosită la ospăţul fericirii. Tocmai pentru că nu-mi pot refuza, total, fericirea omenească eu ajung să sufăr. Pentru că mă las dus de imaginea oglinzilor înfăşurate în imagini cu munţi şi câmpii fără sfîrşit şi în fericiri veşnice, eu plătesc un preţ.